am identificat mize îndepărtate și mize curente (presante uneori). o miză curentă ar fi de exemplu că trebuie să îmi hrănesc animalele, iar dacă eu dorm până la prânz, kuki devine străvezie de foame. treaba cu crănțănelele nu merge, fiindcă i le mănâncă ciorile. pe ale mâțelor mai treacă-meargă, le mai pot feri de aceste păsări istețe. uneori mă întreb de ce mizele îndepărtate sunt mai atrăgătoare decât cele curente. să fie doar o chestiune de lene? sau un bovarism de eră tehnologică?
*
stârpi e plină de nervi, fiindcă am băgat-o în casă. am stat eu ce am stat după ea prin curte, iar apoi am înșfăcat-o și am păcălit-o că vreau să îi dau de mâncare. a cam strâmbat din nas, că nu era ora mesei. acum aleargă apăsat și sigur va dărâma ceva. cred că e în sevraj. ieri a prins-o m. că sărise gardul spre stradă și stătea în rigolă, mi s-au înmuiat picioarele.
*
a început iar să îmi dea târcoale gândul să îmi iau bilet pentru buenos aires. curios, e prima oară când simt că într-adevăr aș putea-o face.
Publicat de cinemavictoria