”fanta-i galbenă”

voila cum arata fanta (de portocale) care a stat două-trei zile în soare (în balcon/verandă). cred că trebuie să repet experimentul și cu aia de struguri, mă întreb ce culoare capătă.

iluzia

începe să mă pună pe gânduri distincția asta, lume virtuală – lume reală.

la început o luasem și eu în brațe, ca tot omul straight la cap, dar am auzit-o de atâtea ori, și de atâtea ori folosită în chip de târnăcop al rațiunii, încât a început să mi se pară dubioasă și chiar să mă enerveze.

și nici măcar nu am cont pe fb, twitter sau alte minuni (încă).

(dacă voi simți vreodată o minimă nevoie, cu siguranță o să-mi fac.)

revenind, nu prea înțeleg în principiu ce înseamnă persoană virtuală și de ce ar fi mai puțin reală decât dacă ai cunoaște-o în carne și oase. e cumva de pe lumea ailaltă? ori poate fiindcă nu o ai în fața ochilor? asta înseamnă real? ceva ce ai în fața ochilor?

desigur că e foarte real să mergi prin parc. dar atunci când ești cu gândul în altă parte, cât la sută din tine mai tropăie prin parcul ăla?

nu vreau să fac o pledoarie pentru iluzie. iluzia există și în “lumea reală”, poate în mai mică măsură, poate nu, nici nu contează.

iar obiectiv privind, nu văd nicio diferență și nicio ierarhie valorică între a te sinucide mâncând carne de porc și a te sinucide tânjind după făt-frumos din spatele unui cont fb.

ce mă irită sunt clișeele. iar ăsta e deja un clișeu. m-am săturat de el. să lăsăm oamenii în pace, să se amăgească dacă vor, că oricum o fac.

“enorm”

când aud pe cineva spunând că citește “enorm”, îmi dau seama că e ceva în neregulă, pentru că am remarcat că, pe măsură ce citești, devii tot mai disperat și conștient că nu vei putea acoperi nici măcar o fărâmă din tot ce s-a scris vreodată valoros (ca să nu mai pomenesc de cele ce se scriu chiar acum și se vor mai).

 

domnilor nazişti

mie mi se pare că nu e decât un pas (sau poate niciunul) de la o afirmaţie de genul:

“de ce nu putem omorî câini comunitari, atâta timp cât omorâm la greu porci, găini, şobolani?”

pâna la una ca:

“de ce nu putem omorî oameni, că oricum mor?”

(eu una nu prea am auzit de persoane care să doarmă – de bunăvoie -  cu şobolanul în pat, cu câinele da.)

în plus, mă umple de silă faptul că indivizii ăştia lipsiţi complet şi ridicol de simţul realităţii compară românia cu ţări unde, dacă se eutanasiază câini vagabonzi, asta se face în ultimă instanţă, după ce s-a încercat cu adevărat plasarea lor – nu s-a aşteptat pur şi simplu revendicarea, de undeva din spaţiul cosmic, ţări unde există sisteme puse la punct şi care funcţionează în acest sens. în vreme ce la noi se vor găsi la orice oră nenumăraţi idioţi de primari care să “rezolve” treaba eficient prin otrăvirea animalelor, că, până la urmă, oricum mor. ba chiar moartea ar putea veni ca o fericire în astfel de condiţii, nu-i aşa?, domnilor nazişti.

(nici mie nu îmi place deloc dan puric, asta ca să mă exprim blând, însă am văzut că s-a pronunţat împotriva acelei legi inepte şi barbare, ceea ce mă face să îi trimit pe această cale un gând de simpatie.)

periculoasă …

am fost azi la cinema şi am văzut filmul despre “triunghiul psihanalitic” jung-spielrein-freud (a dangerous method); două zile încheiate, înainte de asta, m-am “documentat” citind pagini din jurnalul sabinei, analize, corespondenţă etc.

aşa un film prost n-am mai văzut de mult.

am plecat de-acolo cu bănuiala că producţia asta a fost finanţată de niscai detractori de-ai lui jung , sau poate chiar mr. cronenberg o fi vreunul dintr-ăştia (deşi uneori am avut impresia că nu îi e foarte clar dacă regizează o poveste cu oameni pe două picioare sau bratwursti).

una peste alta, spectatorul lui cronenberg va fi fost îndoctrinat cu convingerea fermă că jung ăsta a fost un nene răzgâiat de soartă, obsedat de păcăniturile mobilei şi care una-două scotea cureaua la keira knightley. aaa, şi care, în plus, a mai şi avut tupeul să moară liniştit ca dobitocul în patul lui.

ooooooooooooooof …

ţara te vrea prost

zilele trecute, o ştire apărea pe prima pagină a unor publicaţii: la iaşi, o studentă de 21 de ani şi-a pierdut viaţa încercând să stingă un incendiu izbucnit într-un pub din campusul studenţesc. nefericita fată tocmai trecea pe stradă, când o angajată a localului o abordase cerând ajutor pentru a stinge focul.

am revăzut ştirea în cursul serii la una dintre “antene” (ajunsesem întâmplător pe acest post şi, fiindcă am citit titlul pe bandă, am rămas). o prezentatoare cu privire exaltată (aflai ulterior că se numeşte anca rusu) povestea cu suspine lungi despre “eroina de la iaşi”.

nici pomeneală de a informa poporu’ că nu eroism se numeşte să te joci de-a pompierii atunci când nu ai măcar cunoştinţele minime despre ceea ce trebuie făcut în astfel de situaţii, nemaivorbind de echipament, cu atât mai mult cu cât, în cazul de faţă, nu existau persoane blocate în clădire, şi în afară de crâşma unui îmbogăţit peste noapte nu striga nimeni după ajutor …

cam asta e situaţia, în românia de azi a devenit un pericol să priveşti la televizor … când bietul gură cască e îndemnat pe toate vocile să-şi rişte viaţa pentru a salva sala de fitness a lui mazăre, dughenele lui patriciu şi pantofii din piele de şarpe ai lui vrânceanu firea …

*

aflu ieri cu întârziere, de la maică-mea, că doctoriţa ei de familie, în timpul unei discuţii de acum câteva luni, aflând că nu sunt căsătorită şi că totuşi nu trăiesc singură, ar fi exclamat: “asta-i preacurvie!”

uluirea mea la auzul unei asemenea elucubraţii din partea unui medic e probabil tot atât de mare ca uluirea acestei femei de a cărei sinceritate nu mă îndoiesc.

*

în seara asta, zorită de pisicile care se ţineau după mine să le hrănesc şi nu scăpau ocazia să se ia la harţă, l-am închis pe m. în şopron, cu zăvorul. l-am găsit după vreo douăzeci de minute, aşteptând. i-am promis că o să-i cumpăr bere timp de o lună, de câte ori va dori.

*

“vrem libertate, nu comunism, şi nu schimbări de formă.” nu am avut.

farmacia inimii catena

cineva (nu-mi amintesc cine) îşi exprima enervarea pe un blog, scriind că nu va mai pune în veci piciorul în vreo farmacie din lanţul “catena”, în urma clipului idiot cu care această farmacie ne îmbie la televizor.

prilej pentru mine să-mi amintesc că farmacia sus-amintită a fost singurul loc în care am putut utiliza un cupon de reducere emis de producător pentru un medicament cu preţ piperat, de care am avut nevoie la un moment dat. (în câteva alte lanţuri în care am intrat, farmacistele au ridicat din umeri şi m-au trimis la plimbare cu aerul că scapă de o pacoste.)

eu una, din cei patru p, aleg întotdeauna produsul.

despre fire şi cabluri

iar mi-au mâncat căştile pisicile …

o noapte, atâta le-a fost necesar să las calculatorul neînvelit – aţi auzit bine  - iar a doua zi, când am dat să ascult ceva pe net, am descoperit că nu se mai auzea sunet decât dinspre o cască, iar cablul avea pe el urme mărunte-mărunte de dinţişori ţăcănitori.

taman acu’, în plină perioadă zitarrosa …

noroc că nu-mi cumpăr niciodată căşti scumpe …

cablurile de la boxe le-au halit demult …

mă enervez de fiecare dată …

când aud la radio chestia asta:

“… mi-am luat şi eu nevastă

urâtă şi cam proastă

am doi copii cu ea …”

so … ce vrei, amice? … să te compătimesc?

pen’ ce?