“oamenii sunt în stradă”

să-mi explice şi mie cineva, că eu nu înţeleg, ce-i aia “oamenii sunt în stradă”? care oameni? câţi, în bucureşti, de exemplu? şapte, opt, nouă sute? o mie? o mie cinci sute? ei sunt “oamenii”? şi dacă da, de ce? fiindcă sunt vocali? fiindcă au probleme?

(şi eu am probleme, dar nu sunt în stradă, din motive care îmi sunt foarte clare. unul dintre ele ar fi că, oricât ar fi ţara asta de decăzută şi jefuită şi ticăloşită şi nefericită, tot nu merită un preşedinte precum crin antonescu …)

că aşa sună mai noua isterie la modă, pe bloguri, site-uri, toată lumea ţipă “oamenii” …

la fel, privesc cu gura căscată la lady săftoiu, care apare la televizor cu aerul că a înghiţit un steag – şi ăla îi fllfâie în gât – şi cuvântează despre “poporul”. cum e posibil, maică, să scoţi o doamnă din asta din rostul ei, şi din confortul ei, şi din jacuzzi-ul ei, să îi învârţi o cheiţă şi să o programezi să vorbească despre “poporul”? iar dacă cineva îndrăzneşte să îi atragă atenţia că în bucureşti o mie cinci sute de demonstranţi sunt puţini, sare ca din gură de şarpe: “da’ ce, acuma începem să numărăm? asta e o chestie de număr?”

păi vă spun eu, doamna jacuzzi, da, bineînţeles că e chestie de număr, nu că o mie cinci sute de oameni nu ar conta (unul dacă ar fi acolo şi tot ar conta, mircea badea dacă ar fi singur acolo şi tot ar conta şi tot ar trebui să îl ajute cineva cu un psihiatru), contează, dar asta nu-i face nici mai mulţi şi nici câţi ar fi putut să fie.