“oamenii sunt în stradă”

să-mi explice şi mie cineva, că eu nu înţeleg, ce-i aia “oamenii sunt în stradă”? care oameni? câţi, în bucureşti, de exemplu? şapte, opt, nouă sute? o mie? o mie cinci sute? ei sunt “oamenii”? şi dacă da, de ce? fiindcă sunt vocali? fiindcă au probleme?

(şi eu am probleme, dar nu sunt în stradă, din motive care îmi sunt foarte clare. unul dintre ele ar fi că, oricât ar fi ţara asta de decăzută şi jefuită şi ticăloşită şi nefericită, tot nu merită un preşedinte precum crin antonescu …)

că aşa sună mai noua isterie la modă, pe bloguri, site-uri, toată lumea ţipă “oamenii” …

la fel, privesc cu gura căscată la lady săftoiu, care apare la televizor cu aerul că a înghiţit un steag – şi ăla îi fllfâie în gât – şi cuvântează despre “poporul”. cum e posibil, maică, să scoţi o doamnă din asta din rostul ei, şi din confortul ei, şi din jacuzzi-ul ei, să îi învârţi o cheiţă şi să o programezi să vorbească despre “poporul”? iar dacă cineva îndrăzneşte să îi atragă atenţia că în bucureşti o mie cinci sute de demonstranţi sunt puţini, sare ca din gură de şarpe: “da’ ce, acuma începem să numărăm? asta e o chestie de număr?”

păi vă spun eu, doamna jacuzzi, da, bineînţeles că e chestie de număr, nu că o mie cinci sute de oameni nu ar conta (unul dacă ar fi acolo şi tot ar conta, mircea badea dacă ar fi singur acolo şi tot ar conta şi tot ar trebui să îl ajute cineva cu un psihiatru), contează, dar asta nu-i face nici mai mulţi şi nici câţi ar fi putut să fie.

5 Responses to “oamenii sunt în stradă”

  1. beausergent spune:

    iar eu mă tratez cu stoicismul cel mai drastic de care sunt capabil. :)

  2. beausergent spune:

    doar atât mai zic: problemele mele sunt strict locale. habar n-am cum e în alte părţi, sau în alte părţi şi în alte vremi…
    îţi multumesc pentru intelegere.

    • cinemavictoria spune:

      să ştii că eu am înţeles întotdeauna problema ta cu ei, şi nu mi-a trecut vreodată prin cap să te judec. mai mult, mă întrebam adesea dacă nu cumva aş fi gândit la fel în locul tău …
      nu prea mai sper că va fi bine, oricum. la un moment dat îmi ziceam că va fi o problemă de generaţie, că se vor duce ăştia de acum, într-un fel sau altul, şi vor veni oameni necontaminaţi în locul lor … da’ de unde, au moştenit de la părinţii lor gena datului din coate şi a călcatului pe cadavre, şi sunt încă mai energici şi mai furibunzi, că nu au trăit lipsuri, ca noi …

  3. Rodica spune:

    Madam Jacuţi e poporană, mai nou? Nu gust teveu mai deloc şi nu ştiri….mi-e greaţă de mine, uneori, da de stradă! Îmi cer scuze că m-ai făcut să râd cu lacrimi, nedorind să lezez niciun steag adânc înfipt în gât. Nu vreau să provoc nicio fâlfâire inutilă! Ce nu ştiu oamenii e că politica e scârboasă, oricine e sus! Vor schimba pe ai lor cu ai lor….nu există oameni providenţiali în politică! Să-mi fie ruşine!

    • cinemavictoria spune:

      păi o fi republicană, de la ploieşti, doamna asta cu steagul îngurgitat. :)
      nu există oameni providenţiali în politică, sau există, dar sunt rarisimi, şi totuşi oamenii sunt diferiţi, chiar şi în politică, unul te va duce pe un drum, altul pe altul, iar diferenţele se văd foarte mult la nivel de detaliu … în timp ce unul e capabil să spună “am greşit”, altul mai degrabă ţi-ar înfige cuţitul în spate. până la urmă, chiar şi în politică, multe lucruri pot fi explicate prin ceea ce eşti.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.